Pastitsio – lasagna greceasca
Pastitsio este o mancare greceasca asemanatoare cu lasagna italiana. Este preparata din straturi alternante de paste tubulare, cu carne de vita si acoperite cu sos bechamel. O mancare satioasa, care necesita ceva timp de pregatire, dar care merita tot efortul. Este recomandabil sa se serveasca rece, daca se doreste o portie aratoasa, dar poate fi servita si calda, daca nu se tine atat de mult la aspect…
INGREDIENTE:
Stratul de paste:
300 g paste (macaroane sau penne), 2 linguri ulei,
100 g branza sarata, 1 albus de ou, sare, piper.
Stratul de carne:
300 g carne tocata de vita, 1 ceapa, 3-4 linguri ulei, 3-4 linguri suc de rosii,
2 catei de usturoi, nucsoara, rozmarin, sare, piper, 1 foaie de dafin, 50 ml vin alb.
Sosul bechamel:
1 lingura faina, 1 lingura unt, 200 ml lapte, sare, piper, nucsoara,
1 galbenus de ou, 50 g cascaval ras sau parmezan.
PREPARARE:
Stratul de carne:
Se incinge uleiul intr-o tigaie si se soteaza ceapa tocata marunt, pana ce se inmoaie. Se adauga carnea si se amesteca bine. Dupa ce carnea este rumenita, se adauga usturoiul zdrobit, vinul, foaia de dafin si sucul de rosii. Se potriveste gustul cu sare, piper, rozmarin. Se lasa sa fiarba totul la foc mic, pana cand scade tot lichidul din tigaie si carnea este gatita. La final se scoate foaia de dafin.
Pastele:
Se fierb in apa cu sare timp de 10 minute, se scurg de apa si se amesteca cu ulei, branza rasa, albusul de ou bine batut, sare si piper dupa gust.
Sosul bechamel:
Se incinge untul intr-o tigaie, se adauga faina, apoi se toarna laptele fierbinte, putin cate putin si amestecand continuu. Se lasa pe foc pana se ingroasa. Se adauga sare, piper, nucsoara dupa gust. Se opreste focul si se adauga galbenusul batut bine si cascavalul ras.
Asamblarea:
Se aseaza intr-o tava, jumatate din cantitatea de paste, se intinde in strat uniform amestecul de carne si se acopera cu restul pastelor. Deasupra se toarna sosul bechamel. Se da tava la cuptor, pentru 30 minute.
Pofta buna!
Related posts:
- Paste cu branza si sos bechamel
- Musaca de vita cu sos bechamel
- Papoutsakia (Vinete umplute cu carne)
- Paste colorate
Filed under: Retete grecesti
Mmmmmmmmmmmmmmmmm , bunut tare draga Flori , ca toate preparatele tale .
Zi frumoasa !
Multumesc mult, Diana! Zi frumoasa si tie! Te pup!
Cu drag …