Prajitura fericirii

“Prajitura fericirii” a fost creata in bucatariile castelului Chenonceau, de pe Raul Cher, la cererea regelui Henric al II-lea, al Frantei. Acesta a dorit sa-i ofere favoritei sale, Diane de Poitiers, o prajitura deosebita. Bucatarii au reusit sa-l uimeasca pe rege, inventand o prajitura sofisticata si rafinata, intocmai ca iubita acestuia. Modul de preparare este unul destul de dificil si sunt necesari de urmat mai multi pasi, pentru a fi gata dulcea prajitura, dar efortul este rasplatit, si atunci cand o vei savura, iti vei da seama ca nu ai muncit degeaba.

Diane de Poitiers a fost  una din cele mai frumoase femei din istorie. Regele Henric a iubit-o nespus de mult, a venerat-o si i-a purtat un respect deosebit, desi era mai in varsta ca el cu 20 de ani. Cat timp a fost metresa regelui, Diane a locuit in castelul Chenonceau si a primit denumirea de Ducesa de Valentinois. Era de o inteligenta sclipitoare, diabolica uneori, reusind sa-l tina pe rege langa ea timp de 25 de ani, pana cand acesta a murit in timpul unui turnir. Diane era o femeie foarte rafinata, avea grija de aspectul ei fizic, calarea, inota si se spala pe fata cu apa foarte rece. De asemenea, vrand sa-si prelungeasca tineretea, ea isi punea zilnic, aur lichid in apa de baut. Din aceasta cauza ea avea un ten foarte alb, de un roz deschis, luminat. Se pare ca aceasta potiune i-a adus insa sfarsitul, Diane murind la varsta de 66 de ani, din cauza intoxicatiei lente cu aur. Se spune ca, in ultimii sai ani de viata, era la fel de proaspata si frumoasa, ca la varsta de 30 de ani.

“Prajitura fericirii” a fost probabil unul dintre felurile regelui Henric de a-i arata Dianei, cat de mult o iubeste. Ne dam seama de aceasta iubire enorma, atunci cand gustam din prajitura si ii simtim fantastica dulceata. De precizat ca in reteta originala se foloseste zahar cubic si in cantitati aproape duble decat cele folosite de mine…

INGREDIENTE:
Pt. blat: 3 oua, 6 linguri zahar, 3 linguri ulei, 2 linguri lapte, 2 linguri cacao,
1 lingurita praf de copt, esenta de vanilie, 4 linguri faina.

Pt. sirop: 100 ml apa, 100 ml lichior de portocale,
100 g zahar, 50 ml zeama de portocala.

Pt. crema: 2 portocale, 200 g zahar, 200 ml apa, 100 ml lichior de mandarine,
150 ml smantana lichida, 2 foi de gelatina.

Pt. nugatina: 100 g zahar, 1 lingura apa, 100 g fulgi de migdale.
Pt. meringues italiene: 4 albusuri,  150 g zahar tos, 4 linguri apa.
PREPARARE:
Blat:
Se mixeaza ouale cu zaharul, se adauga uleiul, laptele, esenta de vanilie si faina amestecata cu cacao si praf de copt. Se toarna compozitia intr-o forma rotunda tapetata cu hartie de copt si se coace 20-25 minute. Blatul copt se scoate din tava si se lasa sa se  raceasca.
Crema:
Portocalele se curata de coaja. Miezul se toaca foarte fin, iar coaja se taie julienne. Se pune apa la fiert si se introduce miezul de portocala, 200 g zahar si se lasa sa fiarba cateva minute. Se adauga lichiorul si coaja de portocale taiata julienne, si se lasa sa fiarba la foc mic, timp de 20 minute. Se da deoparte, iar dupa ce se raceste se amesteca cu smantana lichida si  gelatina topita in putina apa calduta.
Meringues italiene:
Se fierbe apa cu zaharul tos pana se obtine un sirop bine legat. Se mixeaza albusurile si se toarna peste ele siropul fierbinte, in fir subtire si maxand in continuare pana la racirea completa a compozitiei. Se pune amestecul intr-o tava si se da la cuptor pt aprox 2 ore, cu usa cuptorului intredeschisa, pana se intareste bezeaua. Se scoate tava, se lasa sa se raceasca si apoi se sfarama usor.
Nugatina:
Se caramelizeaza zaharul cu apa, se adauga fulgii de migdalele, se amesteca pana se obtine o masa compacta si se trage de pe foc. Se unge cu ulei o bucata de marmura, se toarna nugatina si se lasa sa se raceasca. Se zdrobeste apoi cu o greutate, pana se farama in bucati mai mici.
Sirop:
Se pun intr-un vas apa, zaharul, zeama si lichiorul de portocale. Se fierb cateva minute si se lasa sa se raceasca.
Asamblarea:
Nugatina se amesteca bine cu bezeaua apoi, totul se incorporeaza in crema de portocale. Compozitia obtinuta se toarna intr-o forma si se da la rece pt doua ore. Forma in care a fost copt blatul, se spala si se tapeteaza cu folie alimentara, se aseaza apoi blatul, s
e insiropeaza cu siropul de portocale, iar deasupra se intinde uniform crema. Se pastreaza la rece pana in momentul servirii.
Se decoreaza cu felii de portocala, frunze de menta si migdale glasate.

Pentru  ”Prajitura fericirii” am gasit inspiratie in Jurnalul de bucatarie.
Datele despre Diane de Poitiers le-am luat de aici.


Related posts:

  1. Prajitura cu visine si bezea
  2. Prajitura cu zmeura si frisca
  3. Prajitura zi si noapte
  4. Prajitura martisor

Leave a Reply